La 19.09.2021, la ora 18.19, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de SAJ Suceava cu privire la faptul că au fost solicitați să intervină la un pacient care a fost găsit decedat în locuință de peste 24 de ore.
Au intervenit lucrătorii din cadrul SAJ Suceava, declarând decesul acestuia. Cadavrul a fost descoperit de către fiul lui Mihai G., care a declarat verbal că nu și-a vizitat tatăl din data de 17.09.2021, știind faptul că acesta se simțea rău și refuza să se prezinte la medic.
În urma cercetărilor, într-o locuință de pe strada Stadionului din municipiul Rădăuți a fost identificat cadavrul lui Adrian G., de 65 ani, din municipiul Rădăuți, într-o încăpere care are destinația sufragerie, pe o canapea, în poziția șezut.
Din discuțiile purtate cu fiul victimei, rezultă faptul că tatăl său consuma cantități mari de alcool zilnic și avea o stare de sănătate precară, nefiind însă înscris în evidența unui medic.
În locuință au fost găsite recipiente ce conțineau băuturi alcoolice precum și un pahar ce conținea un lichid incolor cu miros puternic de alcool.
Mihai G. a declarat faptul că la data de 19.09.2021 când s-a prezentat la locuința tatălui său, ușa de la intrare era încuiată iar cheia se afla în yală, pe interior.
La fața locului nu au fost identificate urme de efracție.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
