La 11.09.2021, la ora 16.21, polițiștii SPR 10 Gura Humorului au fost sesizaţi prin 112 de către Elena T., de 27 ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, despre faptul că a luat bătaie.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că, în ziua de 11.09.2021, Elena T. se afla pe imașul comunal din fața locuinței sale din sat Mronu, com. Valea Moldovei, moment în care a fost acostată de vecinul său Alin Ț., de 29 ani, din aceeași localitate, care a lovit-o cu palma în zona capului, cauzându-i suferințe fizice.
Elena T. a refuzat intervenția ambulanței la fața locului în vederea acordării de îngrijiri medicale, precizând că nu este necesar acest lucru.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.
