Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bătrân de 74 de ani din Dărmănești a ajuns la spital după ce a rămas fără frâne la bicicletă

La data de 05.09.2021, la ora 16.20, lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a căzut de pe bicicletă pe un drum comunal neclasificat de pe raza localității Dărmănești.

Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că, în jurul orei 11.30, în timp ce se deplasa cu bicicleta proprietate pe un drum comunal neclasificat în localitatea Dărmănești, la un moment dat, Emilian C., în vârstă de 74 ani, a rămas fără frâne, s-a dezechilibrat și a căzut fără a fi împins sau lovit de către vreo persoană.

Acesta a apelat 112 pentru intervenția unui echipaj de ambulanță care l-a preluat pe acesta și l-a transportat la Spitalul Județean Suceava. Acesta este în prezent internat la spital, fiind diagnosticat cu traumatism gambărănit ușor.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles