Organizația de Management al Destinației Bucovina promovează Cazinoul Băilor din Vatra Dornei ca exemplu de clădire istorică restaurată care poate atrage turiști și poate susține economia locală. Astăzi Centru Muzeal, edificiul este unul dintre simbolurile arhitecturale și culturale ale Ținutului Dornelor, arată organizația într-un comunicat.
Clădirea a fost inaugurată la 10 iulie 1899 și construită după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang, în stil eclectic, cu influențe ale neorenașterii germane. Concepută ca spațiu de conversație, restaurant și cafenea, a făcut parte din dezvoltarea stațiunii Vatra Dornei ca destinație balneară.
După o perioadă îndelungată de degradare, monumentul a fost consolidat și restaurat printr-un proiect implementat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu finanțare europeană. Investiția, în valoare totală de peste 26,9 milioane de lei, a urmărit conservarea clădirii și transformarea ei într-un centru muzeal și cultural.
Potrivit OMD Bucovina, restaurarea arată cum patrimoniul istoric poate contribui la dezvoltarea turismului și la diversificarea activităților oferite vizitatorilor.
„Bucovina înseamnă mai mult decât peisaje spectaculoase, mănăstiri și tradiții. Înseamnă și clădiri emblematice, povești care au traversat generații și locuri care merită redescoperite. Cazinoul Băilor din Vatra Dornei este un exemplu de patrimoniu recuperat și pus în valoare, care poate contribui la dezvoltarea turismului cultural și la creșterea atractivității întregii regiuni. Obiectivul nostru este să promovăm Bucovina ca o destinație în care natura, cultura, istoria și experiențele autentice se completează reciproc”, a declarat Robert Șröder, directorul executiv al OMD Bucovina.
OMD Bucovina susține că dezvoltarea turismului presupune colaborarea administrațiilor publice, a instituțiilor culturale, a operatorilor din turism, a organizațiilor locale și a comunităților. Promovarea împreună a obiectivelor de patrimoniu și includerea lor în circuite turistice pot prelungi șederea vizitatorilor și pot susține economia locală, potrivit organizației.
Cazinoul Băilor poate face parte dintr-un traseu mai amplu în Ținutul Dornelor, alături de peisajele montane, traseele de drumeție, izvoarele minerale, gastronomia locală și oferta de relaxare a stațiunii. Organizația urmărește astfel să facă mai cunoscut patrimoniul regiunii și să promoveze Bucovina ca destinație turistică.
Centrul Muzeal Cazinoul Băilor se află pe strada Republicii nr. 5 din Vatra Dornei. Potrivit comunicatului, programul este de miercuri până duminică, între orele 11.00 și 18.00. Informații despre vizitare se pot obține la telefon 0744 422 733 și pe https://cazinoul-bailor.ro/.
