Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Tinerii din Suceava care au ieșit din sistemul de protecție pot primi indemnizația și retroactiv, dacă depun cererea în termenul de 60 de zile lucrătoare

Tinerii din județul Suceava care au ieșit din sistemul de protecție specială și nu au primit indemnizația lunară o pot solicita, anunță Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Cei care îndeplineau condițiile la 10 aprilie 2026 pot primi banii retroactiv, de la această dată, dacă depun cererea în cel mult 60 de zile lucrătoare de la publicarea noului ordin în Monitorul Oficial.

DGASPC Suceava transmite că Ordinul MMFSS nr. 1277 din 14 septembrie 2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 787 din 16 septembrie 2026, modifică procedura de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri, aprobată prin Ordinul nr. 1.733/2015.

Potrivit comunicatului, noile reguli prevăd dreptul la indemnizația lunară pentru tinerii cărora li s-a revocat sau li s-a încheiat măsura de protecție specială și care nu au primit până acum acest sprijin.

Cine poate solicita indemnizația

Sprijinul poate fi cerut de tinerii care au avut o măsură de protecție specială în servicii de tip rezidențial, precum case de tip familial sau apartamente, în plasament la o familie ori la o persoană, indiferent de gradul de rudenie, sau la un asistent maternal profesionist.

Condițiile trebuie îndeplinite împreună: tinerii au cel mult 26 de ani, își continuă studiile într-o formă de învățământ prevăzută de lege sau sunt angajați și nu primesc deja această indemnizație.

Termenul pentru plata retroactivă

Tinerii care îndeplineau condițiile la 10 aprilie 2026 pot primi indemnizația începând cu această dată. Ei trebuie să prezinte documente care dovedesc că studiau sau erau angajați atunci și să depună cererea în cel mult 60 de zile lucrătoare de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial.

După expirarea termenului, cererile pot fi depuse în continuare, dar indemnizația se acordă doar din luna depunerii cererii, fără plata retroactivă, precizează DGASPC Suceava.

Unde se depune dosarul

Cererea și documentele se depun la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, pe hârtie sau în format electronic.

Dosarul trebuie să cuprindă cererea tip, documentele care dovedesc continuarea studiilor sau contractul de muncă și documentele eliberate de DGASPC Suceava care atestă că tânărul a avut instituită o măsură de plasament.

DGASPC Suceava îi ajută pe tineri să obțină documentele necesare dosarului pentru AJPIS. Informații se pot obține la sediul instituției din municipiul Suceava, Bulevardul George Enescu nr. 16, la numărul de telefon 0731 199 601, alocat special acestui subiect, sau la adresa de e-mail [email protected].

Foto: ilustrativ.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles