Consilierul local PNL Lucian Harșovschi îi cere primarului Vasile Rîmbu să explice de ce a fost oprit proiectul sensului giratoriu din Obcini și de ce costul estimat acum pentru execuție depășește valoarea vechiului contract. Potrivit cifrelor prezentate de consilier, diferența este de 2.310.000 de lei.
Harșovschi susține că vechiul contract, care includea atât proiectarea, cât și execuția, avea o valoare de 4.853.319 lei. El afirmă că la 1 septembrie 2024 exista ordin de începere a lucrărilor, soluția tehnică era stabilită, iar proiectul a fost oprit ulterior prin acordul părților.
Consilierul compară această situație cu amenajarea vizuală a patru sensuri giratorii existente, pentru care spune că administrația Rîmbu a cheltuit 680.000 de lei.
„Doar că este important să spunem tot adevărul: cele 4 sensuri giratorii existau deja. Nu au fost construite de administrația Rîmbu. Au fost doar amenajate vizual, pentru suma de 680.000 de lei”, a declarat consilierul local PNL Lucian Harșovschi.
În privința proiectului din Obcini, Harșovschi susține că lucrările puteau fi finalizate anul trecut și respinge ideea că intervenția la conducta de apă putea împiedica realizarea sensului giratoriu. În explicația sa, conducta executată în acest an a trecut pe banda a doua, spre Primărie, fără legătură cu amplasamentul proiectat.
El precizează că sensul giratoriu face parte din proiectul inelului de sensuri unice și completează proiectul european de remodelare urbană. Consilierul acuză administrația de întârzierea unor investiții pregătite anterior și cere justificarea diferenței de cost.
„Domnule Rîmbu, nu mai țineți Suceava blocată în trafic! Faceți sensul giratoriu din Obcini, dar la un preț corect! Explicați sucevenilor de ce ați oprit un proiect care avea deja ordin de începere a lucrărilor și de ce astăzi doar execuția este estimată la o valoare cu 2.310.000 de lei mai mare decât întregul contract inițial!”, a declarat consilierul local PNL Lucian Harșovschi.
Imaginile din galerie sunt randări ale proiectului prezentat de Lucian Harșovschi, nu fotografii ale unei lucrări realizate.






