Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava au reușit să clarifice împrejurările în care s-a produs accidentul rutier din noaptea de 7 septembrie 2026, de pe strada Oborului din comuna Șcheia. După administrarea probatoriului în dosarul penal, anchetatorii au stabilit cu exactitate că autoturismul a fost condus de Alexandru Nicanău, în vârstă de 20 de ani, din satul Sfântu Ilie.
S-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore a suspectului Alexandru Nicanău, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 02.00, când autoturismul Ford, condus de tânărul de 20 de ani dinspre restaurantul Polaris spre SC Loial SRL, a părăsit carosabilul și s-a izbit violent într-un șanț betonat. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și pasagerul Paul Florin Ț., tot de 20 de ani, au ajuns la Spitalul Clinic Județean Suceava cu multiple traumatisme și în stare de etilism acut.
Imediat după accident, ambii tineri au încercat să inducă în eroare anchetatorii, acuzându-se reciproc că s-ar fi aflat la volan. Testarea cu aparatul etilometru a indicat 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Alexandru Nicanău și 0,75 mg/l pentru pasagerul său, ambilor fiindu-le prelevate probe biologice de sânge. De asemenea, verificările au arătat că niciunul dintre cei doi nu posedă permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Suceava sub supravegherea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
