Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

67 de cioate acoperite cu pământ au fost descoperite de Garda Forestieră Suceava. Prejudiciul se ridică la peste 57.000 de lei

Personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025 un număr de 616 controale privind respectarea regimului silvic.

Dintre acestea, 121 de acțiuni au fost controale de fond sau parțiale în păduri, în toate formele de proprietate. Prin aceste controale s-a inventariat un volum de 353 mc masă lemnoasă tăiată ilegal, cu o valoare de circa 168 mii lei. S-au constatat 22 de infracțiuni de tăieri ilegale de arbori comise în 21 de cazuri și cu furt de lemn, 3 infracțiuni de folosire neconformă a dispozitivelor speciale de marcat și 12 infracțiuni informatice, fals, uz de fals sau transport a peste 10 mc lemn fără documente de însoțire.

S-au controlat 154 parchete de exploatarea lemnului și au fost verificate 682 de acte de punere în valoare, majoritatea pentru produse principale și accidentale I.

O pondere mare în balanța activității a avut-o reconstituirea a 6 partizi, pe o suprafață de 162 ha, cu 3363 de arbori puși în valoare și cu un volum de peste 6000 mc. În unele cazuri diferențele față de partizile inițiale au fost mai mari decât toleranțele admise și s-au depus sesizări penale.

O activitate susținută s-a desfășurat și în afara pădurii și a vizat transportul, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, s-au efectuat 101 de controale pe drumurile publice și au fost verificate 153 de puncte de prelucrare și/sau depozitare a lemnului.

S-au confiscat fizic 3661 mc și valoric 2362 mc lemn, în total peste 6000 mc materiale lemnoase.

Au fost necesare 1636 intervenții pentru buna funcționare a sistemului SUMAL 2, respectiv verificări și corectări de stocuri, verificări ale traseelor și fotografiilor transporturilor.

S-au efectuat 1272 de verificări pentru emiterea de avize, atestate, autorizații sau aprobări.

Dintre controalele recente se remarcă o inspecție parțială în fondul forestier proprietate de Stat de pe raza județului Suceava, la care s-au găsit 67 de cioate provenite din tăieri ilegale. Cioatele erau toate tăiate razant și acoperite cu pământ, ceea ce indică intenția de a fi fost ascunse și de a nu fi depistate la control. Volumul total al masei lemnoase tăiate ilegal este de peste 76 mc iar valoarea pagubei din tăierea ilegală este de 23609 lei. La această valoare se adaugă valoarea funcțiilor nerealizate ale pădurii, care este de 9756 lei. Valoarea prejudiciului din tăieri ilegale de arbori însumează 33365 lei, care depășește de peste 178 de ori valoarea medie a unui mc de masă lemnoasă pe picior. Pedeapsa prevăzută de lege pentru tăierea acestui volum este de închisoare de la 2 la 7 ani. Materialul lemnos tăiat ilegal nu a fost găsit la fața locului, valoarea pagubei produsă prin furt fiind de 57769 lei. În cauză se vor formula două sesizări penale, una pentru tăiere ilegală de arbori și una pentru furtul materialului lemnos.

Trebuie menționat că, chiar dacă par bine ascunse în momentul comiterii, faptele de infracționalitate silvică tot sunt constatate și sancționate la un moment dat.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles